marți, 22 iunie 2010

Caramida noua a facut sa ploua

Odata, pe cand statea sa ploua...
Era caldura de cuptor, afara si in casa. Caramida ieftina se incinsese si prin var respira greu.
Sofia se uita pe geam, de la bucatarie. Asculta radio. Cred ca RRA sau RI, pe AM. Muzica populara.
A. se uita pe geam, de la dormitor. N-avea voie sa deschida larg fereastra, ca intrau tantarii. Si aia sug sangele dulce al tuturor copiilor. Da, si ce daca era plasa? Cui ii era de ajuns? Miroasea a praf ridicat de pe drum, iar burlanele duduiau ca-ntr-o cooperativa cu stahanovisti.
A. stia ca mai e putin si are voie sa coboare in fata blocului, sa culeaga melci. De fiecare data isi alegea doi-trei mai grasi si unul mai mic. Si facea o familie. Intr-o cutie de carton coborata din pod. Si aduna frunze de dud, ca asa stia de la Sofia - "melcilor le plac frunzele de dud".

Si dupa ce A. aduna familia, dadea fiecaruia cate un rol. Si melcii erau de acord. Ca ei oricum erau de acord cu orice....